Cine nu s-a simtit uneori singur, extrem de singur, avand senzatia pierderii oricarei sperante?
Nici cei mai faimosi, bogati si importanti oameni din lume nu sunt scutiti de momente de solitudine si extrema amaraciune.
Este exact ce s-a intamplat cu unul din cei mai remarcabili compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, nascut la Bonn, Germania, in 1770 si decedat la Vienna, Austria in 1827.
Beethoven trecea prin una din acele perioade de tristete deplina, sumbre si intunecate. Era foarte trist si deprimat dupa moartea printului Germaniei, care a fost binefacatorul sau si un al doilea tata.
Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectiune. Tatal sau, un betivan care obisnuia sa il agreseze fizic, a murit pe strazi din cauza alcoolismului. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau biologic nu l-a ajutat. In plus, simtea ca boala i se inrautatea. Simptomele surditatii incepusera sa il deranjeze, facandu-l nervos si iritabil.
Beethoven putea auzi doar printr-un fel de trompeta introdusa in ureche. Totdeauna purta cu sine un caiet de notite, unde oamenii puteau sa scrie si sa comunice cu el.
Observind ca nimeni nu il intelegea si nu voia sa-l ajute, Beethoven se retragea in sine si evita oamenii. De aceea si-a castigat faima de mizantrop. Din toate aceste motive, compozitorul a cazut intr-o adanca depresie. Se si pregatise sufleteste, spunindu-si ca poate era mai bine pentru el sa se sinucida.
Dar cum nici un copil al Domnului nu este uitat, mina atat de necesara de ajutor a venit printr-o tanara femeie oarba care locuia in aceeasi casa unde el se mutase,si care, intr-o noapte, i-a spus, tipindu-i la ureche:
"As da orice sa vad lumina lunii!"
Ascultand-o, Beethoven a fost miscat pana la lacrimi. La urma urmei, el putea sa vada!!! El putea compune muzica si putea s-o transcrie pe hartie!
O puternica dorinta de a trai a revenit in Beethoven si l-a calauzit sa compuna una din cele mai frumoase piese de muzica din toate timpurile: Sonata lunii!
In tema ei principala, melodia imita si seamana cu pasii inceti ai oamenilor, posibil ai lui Beethoven si ai altora, ducind sicriul printului Germaniei, prietenul, patronul si binefacatorul sau.
Uitandu-se la cerul luminat de luna argintie si amintindu-si de tanara femeie oarba si intrebandu-se in acelasi timp de motivele mortii dragului sau prieten, el a intrat intr-o adanca meditatie.
Unii invatacei in muzica spun ca notele care se repeta insistent in tema principala a primei parti a Sonatei, ar putea fi silabele intrebarii “de ce“ sau ale unui cuvant asemanator in limba germana.
Anii de dupa invingerea tristetii, suferintei si durerii, au venit cu incomparabila "Oda bucuriei" din a sa "Simfonia IX", capodopera sa , care a incoronat munca de o viata a acestui compozitor. Si-a intrepretat opera prima oara in 1824 dar, fiind total surd, nu a putut auzi aplauzele.
Unul dintre solistii sai l-a intors bland, ca sa vada multimea aplaudand, ovationand si vibrand. Se spune ca "Oda bucuriei" exprima gratitudinea lui Beethoven fata de viata si de Dumnezeu pentru ca nu s-a sinucis.
Si toate acestea, mutumita acelei femei tinere oarbe, care l-a inspirat in dorinta de a traduce in note muzicale o noapte luminata de luna: razele lunii impletindu-se in dulcile acorduri ale minunat de frumoasei melodii.
Folosindu-si sensibilitatea , Beethoven, compozitorul care nu putea auzi, a conturat prin aceasta minunata melodie, frumusetea unei nopti scaldata de razele lunii, pentru o fata care nu o putea vedea cu ochii sai fizici.
Sursa: primit prin email
| < Anterior | Următor > |
|---|
